Credit Fair

Credit Fair

Credit Fair

Situația dumneavoastră financiară este lună de lună o problemă delicată datorită imposibilității de a face față tuturor cheltuielilor? Ai inccercat deja să vinzi obiecte din propria locuință, să amanetezi bijuterii sau le ceri încontinuu bani împrumut prietenilor tăi și vrei să scapi de aceste obiceiuri? Soluția este chiar în mâinile tale acum, cu Credit Fair.

Credit Fair reprezintă o instituție financiar nebancară prezentă în România, ce poate fi caracterizată prin cuvinte cheie precum siguranță, flexibilitate, transparență și încredere. Cu un istoric ce dezvăluie un palmares de succes atunci când vine vorba de oferirea de credite clienților săi, aceasta este înregistrată atât în cadrul Fundației Actorilor și Interpreților Români cât și în cadrul Registrului General al Băncii Naționale a României.

Cunoscută și sub denumirea de C.A.R. FAIR I.F.N., instituția poate fi de fapt considerată o Casă de Ajutor Reciproc.

Ce este o Casă de Ajutor Reciproc?

Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.) este o instituție financiară nebancară fără niciun scop patrimonial, ale cărei membri sunt persoanele fizice care obțin venituri de natură salarială. Aceasta a fost creată și organizată pentru ajutorarea reciprocă a membrilor asociați.

Ce face diferența între o Casă de Ajutor reciproc și alte instituții financiare nebancare?

În primul rând foarte important de menționat este faptul că în cadrul acesteia, atunci când apare orice problemă de natură financiară, ceilalți membri sunt aceia care contribuie la rezolvarea lor. Mai mult, membrii au posibilitatea de a participa la luarea deciziilor importante în legătura cu activitatea casei de ajutor reciproc, care de fiecare dată este prezentă atunci când îi este cerut ajutorul și răspunde imediat la solicitările membrilor săi. Nu în ultimul rând, o casă de ajutor reciproc are și obiectivul esențial de a avea grijă de toate economiile membrilor la fondurile socile personale prin bonificare anuală în condiții avantajoase.

Despre împrumuturile la Credit Fair

Astfel, Credit Fair este o instituție care funcționează ca orice altă C.A.R. însă cu avantajul că împrumuturile sunt ușor de realizat în mediul online.

Acum cu Credit Fair dispui de anumite beneficii care îți pot ușura viața de zi cu zi. Solicitările pentru împrumut pot fi realizate deosebit de rapid și ușor folosind interfața simplă a site-ului companiei. Completând un formular cu datele tale personale poți obține imediat un împrumut, iar banii pot intra în posesia ta în maxim 24 de ore , direct în contul tău bancar. Singurul act de care ai nevoie este buletinul și nu vei avea parte de proceduri complicate de birocrație și nici deplasări inutile până la sediul instituției. Flexibilitatea fiind unul dintre punctele sale forte, acum ai posibilitatea să alegi suma pe care ai nevoie să o împrumuți, aceasta fiind cuprinsă între 100 și 500 de lei, iar perioada de rambursare a banilor este aleasă tot de tine în funcție de posibilitățile pe care le ai, însă trebuie să se încadreze între 10 și 30 de zile.

Transparența activității realizate de C.A.R. Fair poate fi ușor dovedită prin faptul că toate taxele sunt la vedere. Instituția nu are ce să ascundă față de dumneavoastră și astfel știți de la început care este suma care trebuie rambursată, faptul că dobânda impusă este fixă, iar costul de rambursare nu se modifică pe durata împrumutului. Pe lângă aceasta poți alege rambursarea fără a-ți fi percepute comisioane sau alte penalități.

Pentru ca solicitarea de împrumut să îți fie acceptată, trebuie să știi că este necesar să fii salariat/ă și membru/membră al/a C.A.R Fair I.F.N și să fii posesorul/posesoarea unui cont bancar valid cu card bancar atașat. Cu cât mai simplu, cu atât mai bine, Credit Fair nu solicită niciun document încă de la început. Abia după ce solicitarea de împrumut ți-a fost aprobată, responsabiltatea ta față de instituție este să trimiți copii scanate sau fotografiate după actul de identitate, adeverința de venit și debitul bancar semnat.

Așadar, poți apela cu încredere la Credit Fair atunci când ai nevoie de un împrumut rapid, mai ales pentru ca aceasta este dispusă să își stea la dispoziție în toate momentele importante ale vieții (nunți, botezuri, studii, vacanțe, renovare sau îmbunătățire personală), dar mai ales deoarece toate contractele încheiate cu instituția respectă în totalitate Ordonanța de Urgență a Guvernului României, precum și toate celelalte reglementări legislative referitoare la împrumuturi.

Surse: http://www.uncar.ro/ce-este-o-car.aspx